Asociația Librarul cu Papion
- Suntem o organizație non-guvernamentală fondată în 2021, și ne propunem
să înființăm biblioteci multifuncționale în școli și să desfășurăm ateliere,
altfel inaccesibile comunităților vulnerabile. - Ne orientăm spre proiecte de service learning, prin care o comunitate învață
să identifice probleme reale, să găsească și să implementeze soluții. - Suntem Roxana Grunberg si Judit Hărdăuț, fondatoarele asociației, persoane
pasionate de educație și dezvoltare personală, ambele cu experiență în
educație și antreprenoriat. - Stabilim parteneriate pe termen lung, cu companii care cred în puterea
educației de a transforma viața unei comunități, prin implicare susținută. - În cadrul nostru de valori, fiecare copil contează! Prin contribuția ta și
spațiul creat de noi, punem lumina pe potențialul fiecărui copil și îi susținem
transformarea
De ce ne pasă și ne implicăm?
Pentru că știm că împreună, putem mult mai mult decât atât:
- aproape 25% din copiii din mediul rural abandonează școala într-un ciclu de 8 ani, inainte de finalizarea gimnaziului
- Romănia este campiona europeană la abandonul studiilor la tineri intre 18 si 24 ani
- Românii citesc mai puţin de 5 minute pe zi, iar 35% dintre români declară că nu au citit niciodată o carte
- 40% este rata analfabetismului funcțional în România (elevul știe să citească, dar nu reușește să înțeleagă textul)
- 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an, drept urmare avem cele mai puține librării pe cap de locuitor
- 6 din 10 școli din mediul rural nu au o bibliotecă, iar cele existente sunt învechite
- 5 eur/an/persoana cheltuiti pe carti de catre romani